Burta de vită (stomacul), este o parte cu caracter când vine vorba de gust, tocmai de aceea, exact ca în cazul cărnii de oaie, capră sau curcan, este sau nu apreciat de unii dintre noi.
Ciorba de burtă este o mâncare tradițională românească și există (foarte) multe rețete pe internet la o primă verificare. Unii o preferă „mai tare” - doar cu carne, alții pregătesc zeama introducând și legume în compoziție.
În această rețetă, deoarece excludem burta din start înlocuind-o cu ciuperci pleurotus, (s
La noi la unguri cam toate încep cu o ceapă pusă la prăjit. La papricașul ăsta rumenim întâi cârnații în untură, apoi vin ceapa, boiaua dulce și crumpii. O mâncare simplă, cu sos bun și fără prea multă bătaie de cap. :)
Gulaș unguresc cu rasol de vită, chimen, cartofi, morcov și csipetke făcute în casă. Mie îmi place la ceaun, dar merge foarte bine și la aragaz. Iar fără iuțeală se pierde jumătate din farmec! :)
Papricaș de știucă își trage originile din Ungaria, fiind numit în vecini „csukapörkölt”. Ca fiecare papricaș, la bază are ceapa prăjită, paprika (adică boiaua) și ingredientul principal (în acest caz știuca).
Am cumpărat peștele de la magazinul de profil SOLZI din Timișoara, pe care vi-l recomand cu drag.
Rețeta curentă am modificat-o puțin față de cea originală, asta pentru că am considerat că o pot îmbunătăți, sau mai bine zis să o duc spre un gust mai fin, nu atât de pregnant ca versiunea un
Eu îi spun „gătitură”: mazăre verde cu morcov tăiat mărunt, sos legat și ouă ochiuri deasupra. O pregătesc în aproximativ 30–45 de minute, iar la final presar pătrunjel verde.
O supă ragu cu piept de pui, legume, ciuperci, smântână dulce și tarhon. Are zeama ușor legată cu amidon și câte ceva bun în fiecare lingură. Tocăniță cu zeamă lungă, cum îi spun eu. :)
Supa mea de linte are o istorioară destul de interesantă încât să v-o împărtășesc. Pe scut, când nu avem timp să gătim (da, se mai întâmplă), purcedem și noi la comenzi online.
Cu o ocazie, am zis să încercăm ceva din bucătăria turcească și pentru că de regulă comandăm doar felul doi, am hotărât să încercăm ceva nou: o supă de linte ca la mama ei (turcoaică), adică o „supă cremă turcească de linte cu mentă și anason”.
Am comandat 3 porții de la restaurantul Anatolia din Timișoara și am rămas foa
Nu gătesc zilnic, gătește și soția și o face mai ales atunci când nu am timp să strâng ingrediente pentru ceva mai special. Uneori iau însă drept provocare frigiderul semi gol și gândesc și gătesc cu ceea ce am la îndemână. Exact așa am procedat și acum!
Faptul că scriu rețeta asta aici, este pentru că ar fi păcat să mă bucur singur de ea, dar și pentru că îmi va mai ușor să repet experiența citind-o de pe blog.
Am botezat-o „Ciulama mozaic din dovlecei și zucchini” și sper să îmi dați feedback
Hai să vă ocup prima oară cu o povestioară legată de gălbiori și cum am devenit fanul numărul 1 al acestor ciuperci!
În urmă cu câțiva ani - chiar nu contează când - am fost la Sovata și ni s-a năzărit să revizităm Cheile Bicazului și Lacul Roșu. Zis și făcut. Experiența ar fi putut ieși și mai bine, deoarece noi ne aminteam de anii '80 - ' 90, când stăteam la cort, în vale, lângă lac și prindeam raci cu mâna goală din Bicaz. Peisajul s-a transformat total și arăta mai degrabă a târg, cu prea mu
Supa de fasole verde este una dintre acele mâncăruri care, ori plac, ori nu plac. Cunosc foarte multe persoane (incluzând și subsemnatul), care evită să gătească și evită, sau chiar refuză să mănânce această supă cu gust foarte specific. Ei bine, pentru aceste persoane - dar regândită nu neapărat pentru ele - există "Palócleves".
Supa de fasole verde paloțească are și o istorioară a ei, ea fiind făurită de renumitul Chef Gundel János în cinstea scriitorului maghiar Mikszáth Kálmán, de ziua lui,
Probabil mulți dintre voi, originari din zona de Vest a țării, au avut ocazia să guste la Seghedin în Ungaria celebra Supă de Pește de Szeged. M-am tot temut să o reproduc, deoarece gătirea ei este extrem de complicată și trece prin mai multe faze. M-am încumetat însă și sunt mulțumit de ce a ieșit. Pot să spun că am nimerit gustul și chiar și culoarea.
Veți avea nevoie de răbdare și pasiune pentru a duce la bun sfârșit rețeta, să puteți savura gustul inconfundabil al acestui preparat tradiționa