Voi începe azi un serial în care vă voi prezenta niște tehnici de gătit.

În ce constă lecția de azi? Vă voi învăța cum să pregătiți șnițelul din cotlet de porc, în așa fel, încât să obțineți după prăjit o bucată de carne cât palma unui lucrător forestier (lumberjack).

În primul rând înlăturăm pielița de pe cotlet și fasonăm bucata de carne. După ce am pregătit carnea, tăiem de sus în jos, perfect vertical, o bucata de cca. 1 cm, până aproape de masa de lucru. E important să lăsăm cam 1 cm până la masă și să ne oprim.

Urmează să întoarcem cotletul la 180° și să repetăm acțiunea, dar acum tăietura o facem la 2 cm și la fel, ne oprim la 1 cm de masă.

Urmează a 3-a tăietură, pe care o face până la capăt, dar la o distanță de 3 cm de acestă dată și o efectuăm până la capăt.

Cum se taie cotletul de porc pentru șnițel
Cum se taie cotletul de porc pentru șnițel

Rezultatul trebui să fie o bucată de cotlet în formă de „Z”, fix cum puteți observa în imaginea de mai sus.

Urmează să condimentăm carnea. Eu folosesc de regulă sare grunjoasă, piper alb, praf de usturoi și praf de chili.

Batem cotletul pentru șnițel
Batem cotletul pentru șnițel

După ce am condimentat carnea, trecem la bătut cotletul și o facem cu grijă, treptat, să nu rupem carnea.

Putem spune că am terminat de bătut șnițelul, în momentul în care arată ca cel din imaginea de mai jos.

Cât timp se bate cotletul pentru șnițel
Cât timp se bate cotletul pentru șnițel

În acest moment îi mai dăm un praf de sare, pentru că nu există ceva mai rău la gust decât un șnițel nesărat. 🙂

Urmează evident să pregătim cele trei farfurii, una cu făină, pe care o punem imediat lângă carne, urmând cea cu ouăle bătute, iar lângă cratița cu ulei încins punem pesmetul.

Uleiul trebuie să aibe între 170°C și 180°C pentru o obține șnițelul perfect, iar pentru acest lucru vă recomand acest termometru de bucătărie de pe evoMAG.ro.

Cum și la ce temperatură prăjim șnițelul din cotlet de porc
Cum și la ce temperatură prăjim șnițelul din cotlet de porc

Prăjim câte o bucată de carne pe rând, oricum nu veți putea îndesa mai multe în cratiță, asta vă garantez și dacă vă gândiți bine, practic ați pus deja 3 bucăți de șnițel la prăjit dintr-o dată. 😉

Prăjiți cotletul până în momentul în care șnițelul va prinde o culoare aurie spre brun. În acel moment scoateți-l din ulei, lăsați-l să se scurgă și puneți bucata de carne în mod vertical într-o farfurie plată, căptușită cu șervețele de bucătărie.

E important să nu culcați carnea pe o parte, pentru că acea crustă crocantă de la pesmet se va înmuia. Puteți pune un pahar lângă farfurie, de care veți putea sprijini carnea.

Bucățile ce vor urma, le veți rezema de una de cealaltă.

Un ultim pont! Dacă aveți foarte multe bucăți de carne de prăjit, carnea deja prăjită o puteți ține în cuptor la 40°C – 45°C, să nu se răcească.

Poftă bună! 🙂

Snitel din cotlet de porc, piure de cartofi şi salată de castraveţi
Snitel din cotlet de porc, piure de cartofi şi salată de castraveţi