Tatăl meu s-a născut la țară (com. Tormac, Timiș), iar eu am avut ocazia astfel să prind suficient de multe pomeni ale porcului la bunici încât să îmi amintesc perfect gustul mâncării și ordinea în care acestea au fost servite. Ieri socrii au tăiat porcul, iar tata socru m-a rugat (fiind și el tormăcean) să reproduc mâncărurile tradiționale din zonă. Imediat după tăierea porcului se strânge sângele acestuia pentru sângerete, dar se păstrează și pentru micul dejun o porție bună.
Se așteaptă până se încheagă, se taie cubulețe și se frige în untură cu ceapă, sare și piper. E foarte gustos! Are textură ca ficatul, dar e mai sfărâmicios și mai dulce. Apoi la amiază, când porcul este deja prelucrat, servim supă de ficat. Aceasta se face cu rântaș (nu foarte mult) cu multă ceapă și boia, se adaugă foi de dafin, piper, usturoi bine mărunțit, bucăți (cubulețe) de carne, carne cu cartilaj (de la coaste) și ficat – tot cubulețe. Ficatul se adaugă mai spre final. Se acrește cu puțin oțet. Supa are o personalitate puternică și gust inconfundabil. Ori îți place, ori o detești, noi, acolo în zonă, o adorăm!
Apoi finalul e apoteotic cu carnea și coastele de porc fripte în propria untură și presărate cu usturoi în abundență. Ea pare overcooked (poate așa și e), dar credeți-mă pe cuvânt, e extraordinară. Se servește cu piure din cartofi (preparat folosindu-se untura lăsată de carne în loc de unt) și castraveți murați.
Seara mai avem sarmale, dar alea au fost gătite de mama soacră, ea fiind experta în cazul acestui produs 😛 Poftă bună vă doresc! 🙂
